🌅 În căutarea paradisului A.R. 🌅
🎨 Într-o lume aflată în continuă schimbare, la fel trebuie să fie și arta. Având loc până în data de 7 decembrie, evenimentul reprezintă o expoziție de artă transpusă în realitatea augmentativă, având la bază lungmetrajul Ancăi Damian, ,,Insula”.
🌳Brașovul verde, un vis ce are să devină realitate!🌳
♻️ Într-o lume în care dezechilibrele la nivel climatic și poluarea excesivă reprezintă o realitate, fiecare măsură luată în combaterea acestora reprezintă un act de implicare. Astfel, inițiativa pornită de către elevii participanți în programul de leadership LEADERS Explore, desfășurat de Fundația LEADERS, a fost preluată și s-a transformat într-un demers comun a două proiecte, „Plantează un copac, plantează o viață!” al Asociației ,,Educația Te Salvează” și proiectul Propark „Pădurea Urbană Metropolitan Life”, au fost plantați 170 arbori în zona CATTIA, cartierul Bartolomeu.
🎭 Piesa de teatru în limba germană pentru copii ,,Kalif Storch" la Centrul Cultural Reduta 🎭
👨👩👧👦 Evenimentul a adus împreună două elemente imperios necesare în viețile oricărui copil, și anume distracția și arta. Prin intermediul piesei de teatru pentru copii ,,Kalif Storch”, care a avut loc în limba germană, la Centrul Cultural Reduta, atât prichindeii, cât și părinții acestora, au avut posibilitatea de a participa la o experiență de neuitat. Umorul a făcut pereche bună cu povestea interpretată pe scena de teatru, astfel încât toți participanții au avut parte de o stare de bine.
💙VolStudent💙
👩🏻🎓 Acest eveniment are ca esență dezvoltarea societății, atât prin intermediul studenților din Brașov, cât și al elevilor de liceu. Practic, întreaga acțiune de voluntariat a constat în dedicarea viitorilor coordonatori și al voluntarilor îndrumați de aceștia, pentru a-i încuraja pe studenții de la facultățile brașovene să se alăture platformei.
🚴🏻♂️Pegas delivery🚴🏻♂️
🥣A reprezentat un eveniment prin intermediul căruia echipa Pegas Delivery dorește să doneze o sută cincizeci de mese calde pe zi, copiilor proveniți din mediile defavorizate din Râșnov. Pentru ca respectivii copii să beneficieze de ajutorul oferit, aceștia trebuie să fie prezenți la cursurile școlare.
👨🏻💻 Coordonatori-departamente 👨🏻💻
🌐Într-o societate funcțională, fiecare are un scop precis pe care trebuie să-l îndeplinească. La fel stau lucrurile și în frumoasa familie Voluntariat Brașov! Viitorii noștri coordonatori și-au ales un departament în care să se implice, cum ar fi cel de fotografie, cel de TikTok, de Instagram, logistică și scriere.
🏢Bienala [arhitectură.6]🏢
🏛Pe aleea din fața Primăriei Municipiului Brașov, cultura și-a făcut simțită prezența prin intermediul expoziției-concurs Bienala [arhitectură.6]. Cu un număr record de 138 de lucrări participante în ediția acestui an, juriul le-a considerat la un nivel superior în comparație cu cele din anii precedenți. Astfel, în timp ce se plimbau pe aleea împânzită de frunze tomnatice, brașovenii au avut ocazia de a-și îmbunătății cultura generală cu privire la cunoștințele avute în domeniul arhitecturii.
📚Upgrade Education📚
👨🏻🎓 Upgrade Education reprezintă un program de mentorat, prin intermediul căruia elevii aflați în cadrul liceului pot primi îndrumare cu privire la facultățile din străinătate, la care doresc să aplice. Mentorii comunității Upgrade Education sunt absolvenți ai facultăților de top din străinătate.
🚦Campionatul Național de Raliuri🚦
🛣Pe șoselele Brașovului, un eveniment dedicat pasionaților de mașini a avut loc, mai exact TESS Rally Brașov, care a ajuns la ediția numărul 51. Fiind 72 de echipe la start, putem aprecia faptul că au fost două zile pline de competiții pe macadamul brașovean.
🚦Campionatul Național de Raliuri🚦
🛣Pe șoselele Brașovului, un eveniment dedicat pasionaților de mașini a avut loc, mai exact TESS Rally Brașov, care a ajuns la ediția numărul 51. Fiind 72 de echipe la start, putem aprecia faptul că au fost două zile pline de competiții pe macadamul brașovean.
♻️People & Planet: a Common Destiny♻️
🌍 Într-o lume în care problemele climatice, sunt din păcate, din ce în ce mai evidente în lumea care ne înconjoară, astfel de evenimente au o importanță semnificativă, în a-i face pe oameni conștienți, cu privire la schimbările de mediu. Proiectul ,,People & Planet”, are ca scop mobilizarea tinerilor și a autorităților locale, în lupta împotriva schimbărilor climatice.
🚦Spectacol Superpieton🚦
👧🏻 La Brașov, o ocazie inedită de învățare a regulilor de circulație pentru cei micuți, și-a făcut simțită prezența. Celebra trupă ,,Gașca Zurli” a ținut un spectacol în clădirea Lux Divina, dedicat copiilor și părinților acestora.
🏅Roza Vânturilor🏅
🏃🏻♂️ A reprezentat un eveniment de orientare, în cadrul căruia participanții au avut anumite trasee prestabilite, pe care au trebuit să le parcurgă. Acțiunea, care a avut loc în municipiul Săcele, a fost dedicată tuturor grupelor de vârstă, fiind prezenți atât copii și tineri, cât și vârstnici.
👹 Dracula Film Festival 👹
🎥 Întreg evenimentul a reprezentat un prilej, pentru ca brașovenii pasionați de filme, să-și delecteze privirea cu filme de calitate, proiectate la Cinema Astra, Centrul Cultural Reduta și Cinemateca Patria.
🧾 Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice 🧾
🗺 În cadrul festivalului, peste patruzeci de artiști și zece specialiști din Franța, Belgia, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și România, au fost prezenți pentru cea de-a cincea ediție a festivalului. Tematica de anul acesta a fost ,,Balcanii în istorie”, pe baza căreia au luat naștere benzi desenate, pline de originalitate, expoziții, dezbateri, ateliere pentru elevi și concursuri.
✔️ Training Coordonatori 4 ✔️
✅ O nouă săptămână, un nou prilej ca viitori coordonatori, să își îmbogățească aptitudinile! Săptămâna aceasta, un nou training a avut loc, pentru aceștia. Partea de logistică și cea de oferire a primului ajutor, s-au îmbinat la perfecție!
🏓 Proiectul " Fii Activ " Sf. Haralambie 🏓
♿ Asociația pentru persoane cu dizabilități fizice " Sf. Haralambie" Brașov a dat startul activităților de #FiiActiv , pentru persoanele cu dizabilități fizice. Dansul, handbalul și baschetul sunt adaptate în cadrul proiectului Fii Activ, astfel încât persoanele cu dizabilități să își poată descoperi abilitățile necesare inițierii în sport, și mișcare.
⛰️ Festivalul Comoara munților ⛰️
🏞 A reprezentat o oportunitate de a încuraja cultura, educația și sportul montan, într-o manieră modernă și atractivă. În cadrul festivalului, s-au desfășurat o mulțime de activități. O parte dintre acestea au constat în: concursuri de fotografie montană, expoziții de afișe ecologice, interpretări de cântece montane, cros montan și Eco hunt, dar și multe alte evenimente, pline de cultură și joc.
🎸Transilvania Blues Festival Ediția IV🎸
Cea de-a patra ediție a festivalului ,,Transilvania Blues Festival”, a revenit în mod glorios, și în acest an, cu premiere și exclusivități, în Brașov! Întregul eveniment a avut loc în clubul Rockstadt, unde atât artiști internaționali, cât și de pe plaiurile românești, au avut ocazia de a-și exprima talentul nemărginit, în fața publicului.
🎵 Fila Fest 🎵
🎻 Weekend-ul acesta a avut loc festivalul de muzică ,,Fila Fest”, care s-a desfășurat în Piața Sfatului. Acest festival cultural, a adus în viețile brașovenilor, o nouă ocazie de a-și îmbunătăți cunoștințele, în materie de cultură muzicală.
